În data de 23 aprilie a fiecărui an îl sărbătorim pe Sfântul Gheorghe, patronul spiritual al tuturor cercetașilor. În paragrafele de mai jos puteți afla mai multe despre viața acestui personaj.

Anual, cu ocazia zilei de 23 aprilie toți cercetașii și cercetașele își reînnoiesc promisiunea. Haideți să îl celebrăm Pe Sfântul Gheorghe și să spunem cu toții: “Promit pe onoarea mea și cu ajutorul Harului Divin că Îl voi sluji pe Dumnezeu, biserica și patria. Promit că îmi voi ajuta aproapele în orice împrejurare și că voi respecta legile cercetășești.”

Semnificația numelui

La 23 aprilie, Biserica sărbătoreşte pe Sfântul Gheorghe, patronul cercetaşilor şi al cavalerilor, unul din sfinţii cei mai populari. Sfântul Gheorghe este venerat de patru  religii: catolicismul, ortodoxismul, anglicanismul şi islamismul.

Numele de Gheorghe înseamnă: agricultor, lucrător al pământului, ţăran (geo=pământ, ergon=muncă). Sfântul Gheorghe a trăit în jurul anului 300, iar Biserica îl consemnează şi îl sărbătoreşte în calendare în ziua de 23 aprilie.

Persoana și faptele reale

Date foarte multe despre persoana Sfântului Gheorghe nu prea sunt cunoscute, dar este atestat istoric cam în  jurul anului 303, în oraşul palestinian Lydda, astăzi Lod unde a fost omorât pentru credinţă un creştin cu numele Gheorghe;  de asemenea, istoria bisericească consemnează viaţa binecunoscută a altor şase sfinţi care au purtat acelaşi nume. Antichitatea confirmă existenţa unui războinic care suferea martiriul în timpul lui  Dacian, împăratul persanilor. Acesta  convoacă  72 de regi pentru a lua măsuri împotriva creştinilor . Gheorghe se declară creştin, iar apoi este torturat şi decapitat . In câteva opere apocrife din “Decretum Gelasianum” din anul 496 găsim istoria pătimirii Sfântului Gheorghe. Legenda Sfântului Gheorghe cu balaurul se pare că a fost culeasă mai târziu.

Tradiții despre existența Sfântului Gheorghe

Legenda cea mai cunoscută afirmă că la marginea unei cetăţi apărea din când în când , ieşind din lacul apropiat un monstru înspăimântător (dragon), a cărui suflare otravea tot ce atingea . Pentru a-l ţine departe de cetate, locuitorii au hotărât să-i dea în fiecare zi drept tribut câte o oaie din turmele lor .  Acest tribut deveni insuficient şi astfel el fu completat cu o tânără sau un tânăr  care erau traşi la sorţi zilnic.

Intr-una din zile, sorţii cad asupra fiicei regelui. In timp ce se localnicii împreunâ cu fata regelui se îndreptau spre poarta cetăţii, un tânăr cavaler, calare pe un cal alb şi purtând în  mâini o suliţâ ce avea la capătul de sus un semn necunoscut lor, se apropie de ei şi-I întrebă ce se întâmplă acolo. Era ostaşul Gheorghe, care venea din Capadocia. Viteazul războinic se îndreptă spre malul lacului şi cu suliţa străpunse monstrul. Intors spre convoiul înmărmurit de groază şi admiraţie, le vorbeşte despre Cristos şi despre crucea reprezentată pe flamura suliţei şi-l pregăteşte pentru sfântul Botez. Când împăratul află că valorosul său cavaler este creştin şi că vrea să-i atragă şi pe alţii la creştinism, porunceşte ca Gheorghe sa fie supus chinurilor celor mai groaznice. Tânărul oştean rămâne atât de senin încât însăşi împărăteasa se converteşte la creştinism. Mulţi creştini care-şi  ţineau ascunsă credinţa, încurajaţi de exemplul lui Gheorghe mărturisesc deschis credinţa şi sunt martirizaţi împreună cu el.

Mai există o tradiţie foarte veche reluată de Jeaques de Voragine, arhiepiscop de Genes, numită Legenda Aurită (secolul XIII) care afirma că Gheorghe era un nobil bogat din Capadocia, fiu a lui Gerontius, păgân,  şi al Polychroniei, creştină. Aceasta l-a educat în credinţa creştină. Gheorghe încă de tânăr intra în temple, spărgea idoli şi făcea multe pomeni. La vârsta adultă, intră tribun în armata imperială. Face o călătorie în Libia,  unde are loc episodul cu dragonul. In momentul în care fata regelui, spre disperarea familiei sale, era condusă spre lac pentru a fi oferită dragonului apare Sfântul Gheorghe care putu să doboare monstrul dupa ce-şi făcuse semnul Crucii. Apoi îi comandă fetei să-şi pună centura în jurul gâtului dragonului; astfel putu să-l plimbe prin cetate ca  pe un câine docil pe care îl ţii în lesă. Tot poporul putu să vadă dragonul subjugat. Regele şi cei 20.000 supuşi se boteazară. Alte variante ale legendei afirmă că Gheorghe s-ar fi căsătorit cu fata de împărat.

Conform aceleiaşi tradiţii se povesteşte cum în timpul persecuţiilor lui Dioclitian, 17.000 de creştini au fost martirizaţi într-o lună. Gheorghe abandonează  haina militară, donează  bunurile săracilor şi

afirmă către Dacian, preşedintele tribunalului, că toţi zeii păgâni sunt demoni. El fu apoi torturat cu cruzime; l-au suspendat pe o capră şi l-au sfâşiat cu furci de fier, i s-au ars rănile prin frecare cu sare. In noaptea  următoare, Domnul i-a apărut pentru a-l întări. In sfârşit, au fost folosite mai multe moduri de a-l omorî, dar toate au fost în van: supliciul Străzii, cazanul de plumb topit, var nestins. In final, el simulă că vrea să se sacrifice la idoli. El fu condus în templu; el invocă focul cerului care distrusese construcţia fundului acoperişului. Soţia lui Dacian s-a convertit la creştinism şi a fost  martirizată la ordinul soţului său, care venise la capul lui Gheorghe şi-l decapită.

În icoane, Sfântul Gheorghe este întotdeauna călare pe un cal alb,  albul fiind simbolul lumii divine şi, deasemenea, al inocenţei. Roşul mantiei Sfântului Gheorghe îl  pune pe acesta în relaţie cu funcţia sa de războinic, dar el este totodată şi culoarea sângelui, a martiriului.  Griul iazului (lacului ) şi brunul dragonului  reprezintă ameninţarea, murdăria şi morbiditatea. Sfântul Gheorghe reprezintă simbolul victoriei asupra forţelor demonice si ale păcatului, în Apocalipsă dragonul reprezentându-l pe Satana.

Unul din ansamblurile picturale cele mai celebre despre viaţa Sfântului Gheorghe este seria de trei tablouri pe care Vittore Carpaccio le-a pictat în 1507 la Veneţia.

Extras din caietul stagiarului.