Grupul Bucureşti – ”Monseniorul Ghika”

Cercetăşia are o puternică tradiţie în Bucureşti. În anul 1991, primii cercetaşi români reîncepeau aventura oprită de comunism. O echipă constituită în jurul domnului Emanuel Cosmovici, cu părintelui Henri Wilhelm şi mulţi alţii, a format generaţii întregi de copii şi tineri, în spiritul unei cercetăşii autentic creştine. Foarte repede am ajuns la peste 300 de cercetaşi, ceretaşe, pui de lup şi lupişori, bucuroşi de a se forma şi continua această aventură ceretăşească. Mai târziu, domnul Paul Cosmovici şi domnul Simon Duduica au continuat aventura cercetăşească cu copii francezi ai familiilor franceze din Bucureşti.

În anul 2011 s-a reînfiinţat grupul de Bucureşti ”Monseniorul Ghika” din asociaţia Cercetaşii Munţilor cu Pr. Ioan-Thomas, Paul Cosmovici şi Simon Duduica ca formatori. Culorile reprezentative ale grupului sunt verde şi negru. Negrul este simbolul nobleţei şi al crucii, iar verdele al cercetăşiei şi al speranţei creştine. Grupul cuprinde şi copii francezi pe lângă cei români, un ”dar” din partea Monseniorului Ghika!

În prezent, peste 60 de copii şi tineri se formează în pedagogia cercetaşilor, sub îndrumarea unei echipe competente şi responsabile de cercetaşi adulţi. Dacă doriţi, puteţi viziona câteva poze ale activităţilor noastre pe facebook, la adresa: https://www.facebook.com/cercetasiibucuresti

Contact:

Înscrieri Grup București

Instrucțiuni de completare pentru fișele de înscriere:  Vă rugăm să citiți acest document înainte

Fișă înscriere minori: Dați click aici

Persoane de contact:
Şef de Grup:  Nicolas Naudet
Preot Asistent Spiritual:  Pr. Ioan Thomas
Mail: bucuresti@cercetasii-muntilor.ro